Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Pneumofiziologie Dr. Victor Babes Timisoara

Istoric

• Scurt istoric al clinicii / disciplinei de pneumologie

  • Încă de la începutul înfiinţării sale în anul 1948, activitatea acestei clinici a încorporat diagnosticul şi tratamentul medico-chirurgical a întregului spectru de maladii pulmonare, prioritate având însă tuberculoza, din cauza contextului epidemiologic. Istoria acestei discipline ar putea fi delimitată în mai multe intervale:

    Intervalul 1948 - 1952: Începând cu anul universitar 1948/49 s-a introdus ca disciplină de studiu în programa analitică a Institutului de Medicină Timişoara, ftiziologia. Disciplina a fost condusă de Conf. dr. F Rona, la activitatea didactică aducându-şi aportul 4 şefi de lucrări (N. Rădulescu, B. Schwartz, E. Klein, I Rorich) şi 3 asistenţi (A Baciuc, A. Nicolicin, I Berdach). Este perioada de început, când alături de asigurarea activităţii didactice cu studenţii preocuparea prioritară a constituit-o înfiinţarea, dotarea materială şi punerea în funcţiune a unor servicii/cabinete de absolută necesitate atât pentru îngrijirea bolnavilor cât şi pentru activitatea didactică, din care amintim: cabinetul de bronhologie, compartimentul de micobacteriologie din cadrul laboratorului (care la acea vreme era capabil să asigure doar examenele microscopice), sala de operaţii (unde în pofida unei dotări materiale extrem de modeste, Dr. Rorich a executat primele intervenţii, reuşite, de tipul toracoplastiilor, pneumotoracelor extrapleurale, frenicectomii, iar mai târziu, prima pneumonectomie din ţară), dispensarul antituberculos, ....

    Intervalul 1952 - 1956: O dată cu anul universitar 1951/52 a intervenit restructurarea IMT cu o drastică reducere a personalului didactic, Clinica de "Ftiziologie" dispunând doar de o singură normă de şef de lucrări (E. Klein). Este o perioadă de consolidare a achiziţiilor din intervalul anterior şi a unui modest debut de activitate ştiinţifică. Serviciul de radiologie a fost dotat cu un aparat de radioscopie-radiografie şi cu un tomograf orizontal, iar cabinetul de bronhologie a achiţionat un bronhoscop nou. S-a delimitat şi secţia de chirurgie toracică, iniţial cu un număr redus de paturi, ulterior în creştere progresivă până la 50 de paturi.

    Intervalul 1956 - 1962: Şeful disciplinei a devenit Conf. dr. C. Anastasatu, secondat în activitatea didactică de un asistent în persoana Dr. E. Diaconu. Este perioada de conturare a unei activităţi cu adevărat ştiinţifice, cu o tematică largă, susţinută de modernizarea serviciilor clinicii. S-au făcut cercetări clinice asupra indicaţiilor şi a rezultatelor introducerii în terapia tuberculozei a unor medicamente antituberculoase, intrate recent în uz, a corticoterapiei, a unor forme particulare de tuberculoză, etc. Au apărut în cadrul aceleaşi acţiuni de modernizare noi compartimente de lucru: serviciul de reanimare, laboratorul de explorări funcţionale, punctul de transfuzii, fişierul tematic al foilor de observaţie, ..

    Intervalul 1962 - 1974: Conf Dr Şt. Dumitru continuă cu consecvenţă linia promovată de Conf. Dr. Anastasatu, plecat ca profesor la Bucureşti. Paralel cu o laborioasă activitate de cercetare ştiinţifică, materializată în numeroase lucrări prezentate în cadrul filialei SSM, a unor sesiuni ştiinţifice şi simpozioane, s-a demarat o largă acţiune de cuprindere metodologică a teritoriului fostei regiuni Banat, ulterior a celor 4 judeţe arondate IMT.

    Intervalul 1975 - 1976: În urma decesului Conf. Dr, Şt. Dumitru, activitatea didactică a fost desfăşurată de cei doi asitenţi: Dt. D. Neagoe şi V. Luţă.

    Intervalul 1977 - 1991: Dr D Cioflec devine prin concurs şeful disciplinei, iniţial ca şef de lucrări, iar apoi ca şi conferenţiar. Este perioada când apar 2 cursuri de ftiziologie pentru studenţi şi de asemenea când se face prezentă în anumite tratate şi de medicină internă tematici de pneumoftiziologie elaborate în clinica noastră. Dat fiind însă tendinţa de recrudescenţă a endemiei tuberculoase, ponderea activităţii ştiinţifice s-a direcţionat spre evaluarea stării endemiei şi a activităţilor antituberculoase, cercetările având ca tematică aplicarea metodologiei de prevenire şi combatere a tuberculozei în condiţiile concrete ale teritoriilor arondate. Incepând cu anii 1983, în strânsă colaborare cu colectivul laboratorului, Dr V Tudorache, au introdus în practica clinică noi teste imunologice, care au diversificat abordarea şi înţelegerea patogenică a unor aspecte din patogenia infecţiilor pulmonare. Ca urmare, s-a elaborat o multitudine de lucrări ştiinţifice, în care s-au formulat concepte de imunopatogeneză a unor boli pulmonare infecţioase cronice şi s-au propus alternative de imunomodulare şi/sau imunochimioterapie.

    Intervalul 1990 - 2000: Pe plan organizatoric, s-a reuşit punerea în funcţie a unui departament de explorări funcţionale respiratorii complexe (1994); aceasta a fost posibilă graţie donării unui echipament de înaltă performanţă (bodypletismograf) de către Societatea creştină "Wellspring", condusă de Dr. B. Windell (Wisconsin - USA) şi echipa sa, care ne-au ajutat să-l instalăm şi ne-au instruit cum să-l exploatăm. În acest interval are loc, din cauza unor raţiuni organizator economice, împărţirea clinicii în două secţii mai mici, Clinica I şi II de Pneumoftiziologie, clinici care au funcţionat însă după acelaşi program unitar. Pe linie universitară, disciplina are acum 4 membrii: V Tudorache (profesor), St. Mihăicuţă, Hanna Csunderlick, Rodica Potre iniţial, Nicoleta Bertici ulterior.

    Unii din membrii clinicii au beneficiat de stagii/cursuri, burse în occident: V. Tudorache (USA, Belgia), Şt. Mihaicuţă (USA, Cehia), D. Bilţiu (Franţa), dr Laza Fl.(Franţa).

    Intervalul 2000 - şi în prezent: Este o perioadă de extindere a intereselor şi posibilităţilor de investigare şi tratament. În cadrul departamentului de bronhologie (dr. Vancea D., Bilţiu D., Vaipan V) se introduc noi tehnici (lavajul bronhioloalveolar, puncţia transbronşică) şi este dotat cu fiberbronhoscoape cu circuit video. Apare şi laboratorul de polisomnografie (dr. Mihăcuţă Şt) dotat cu linie completă de explorare a evenimentelor ce survin în somnul patologic. S-a creeat cadrul de funcţionare şi a unui departament de recuperare pulmonară. În anul 2004 s-a înfiinţat în incinta spitalului "V Babeş", funcţionând sub auspiciile clinicii de Pneumologie, Centrul de Consiliere şi Renunţare la Fumat cu posibilităţii de explorare complexă a funcţiei pulmonare. Concomitent are loc trecerea la un proces de informatizare mai complex incluzând şi fostul dispensar antituberculos, devenit acum Ambulator de specialitate - pneumologie.

    Au fost organizate două Conferinţe Naţionale: "Actualităţi în Astmul bronşic" (1999) şi "Manifestări sistemice în patologia respiratorie a somnului" (2002).

    Prezenţa activităţii disciplinei este din ce în ce mai mult simţită şi în plan editorial prin editarea primelor monografii: "Astmul bronşic - controverse, dileme, soluţii"(1997), "Procesul infecţios" (1998), Fumatul de la dependenţă la eliberare (1999), Pneumologie - cazuri clinice (2000)., Pneumologia la vârstnici (2004), sau a unor capitole din tratatele de medicină internă, gerontologie, apărute la edituri locale sau central, etc. Lucrări elaborate în clinică au fost acceptate spre publicare în unele reviste din străinătate (International review of Allergology & Clinical immunology) sau au fost prezentate la congresele Europene anuale (Stockholm, Wiena, Glasgow, etc).

    De asemenea, au fost demarate unele contracte atât cu Academia Română ("Modelarea informaţională a procesului infecţios"., 1995., "Participarea produşilor celulari locali în modularea contractilităţii musculaturii netede traheo-bronşice"., 1995), cu Ministerul Învăţământului ("Fiziologia musculaturii traheo-bronşice"., 1995), Academia de Ştiinţe Medicale ("Bronhomotricitatea. Implicaţii imuno-alergice"., 1994), cât şi cu organisme internaţionale: Laboratoarele Roussel-Analitica (eficienţa Claforanului şi a Rocephinului, în pneumoniile comunitare., 1995), Glaxo-SmithKline (bupropion-hidrocloridul în debarasarea de fumat) (2000), Oscient Pharmaceuticals (gemifloxacina în tratamentul pneumoniilor comunitare, 2004).
    Tot acum, unii din membri disciplinei participă intens la acţiunile de mediatizare prin presă sau televiziune a unor subiecte de largă audienţă, referitoare la prevenirea, diagnosticul şi tratamentul: tuberculozei, tabagismului, BPOC, cancerului bronho-pulmonar, etc,...

• Scurt istoric al clinicii / disciplinei de boli infectioase

  • A păstra în memorie timpurile, faptele şi oamenii reprezintă o datorie de ordin istoric şi este o dovadă de respect faţă de înaintaşi. Menţinerea unei şcoli medicale nu se poate face fără temelia unui trecut, constituit cu trudă, migală, cu spirit de dăruire şi, desigur, nu fără scânteie de inteligenţă. Fără această temelie nu putem vorbi de tărie, continuitate, permanenţă şi de viitor.

    Actuala revoluţie a ştiinţelor biologice nu a apărut pe un teren gol, realizările acestui domeniu nu ar fi fost posibile fără acel urcuş lent prin timp al ideilor şi faptelor unor minţi chinuite de nelinişti, de întrebări, şi care, prin strădania lor au pătruns şi au îmbogăţit „bucaţică cu bucaţică” procesul de cunoaştere.

    La 21.09.2001 se vor împlini 69 de ani de existenţa a Spitalului Clinic nr. 4 „Victor Babeş”; fără a fi vârsta obişnuit consacrată aniversărilor, ne îngăduim să prezentăm câteva momente „răscruce” din istoria acestui colţ de ţară, din istoria oraşului Timişoara, iar, cu referire la spitalui nostru, să aducem în prim planul atenţiei pe cei care, prin munca lor, au creat premizele dezvoltării acestei unităţi sanitare.

    Prima menţiune documentară sigură şi de necontestat privind vechimea Timişoarei datează din anul 1266, iar cea a comitatului Timiş, din anul 1177.

    Absenţa unei supravegheri sanitare, alături de bogăţia terenurilor mlăştinoase din această zonă, a făcut ca Banatul să fie bântuit de epidemii, concomitente sau succesive, de malarie, tifos exentematic, febră tifoidă, dizenterie, holeră şi între ani 1738-1739, de o mare epidemie de ciumă, care a dus la peste 1000 de decese la o populaţie a Timişoarei de 6000 de locuitori.

    În perioada anilor 1728-1765 a avut loc operaţiunea de regulare a râului Bega, de canalizare, de suprimare a peste 1000 de braţe, peste 20 de insule, a nenumărate mlaştini şi de construire a unei uzine de apă. Lucrările au fost elaborate şi supravegheate de guvernatorul Banatului, contele Claudius Florimund Mercy.

    Pe aceleaşi coordonate, de îmbunătăţire a stării de sănătate, se înscriu şi construcţiile de spitale. Astfel între anii 1735-1737, a fost construită prima unitate sanitară din Timişoara, de către călugării franciscani, grupaţi în „fraţia Sfântului Iohann Nepomuk”. Spitalul cu numele „Nepomuk”(astăzi Clinica de Oftalmologie) a fost preluat de fraţii mizericoridieni şi a avut ca obiectiv îngrijirea funcţionarilor camerali nevoiaşi.

    În epidemii sau în perioade de campanie, spitalele regimentale şi spitalele ordinelor călugăreşti preluau sarcina ingrijirii populaţiei civile. Aşa au luat naştere primele spitale de izolare, cu durată temporară, îndeosebi sub formă de bărci; misiunea lor era mai mult profilactică (de izolare) decât curativă, de unde şi denumirea de spitale de izolare.

    În Timişoara, un astfel de spital de izolare a fost preluat în anul 1918 de la autorităţile austro-ungare. Ela funcţionat în 10 bărci, construite in 1915 pe „Câmpul Târgului”, cartier vecin cu actualul cimitir al eroilor (strada Ialomiţa). O barcă cuprindea 4 camere mari, folosite ca spaţiu de spitalizare şi 2 camere mici (camară de tratament, cabinet). Din cele 10 bărci, 8 erau folosite ca staţionar şi pentru activităţi administrative (spălătorie, baie, ecuvă, bloc alimentar, bucătărie, locuinţe).

    Medicii care au deservit cele 10 bărci, cu statut de spitale de Izolare, au fost: dr. Preda Dimitrie (1918-1932), dr. Metz Alfred (1930-1932), iar pe intervale mai scurte de timp: dr. I. Brânzei, dr. R. Bându, dr. I. Magheru, dr. I Bontilă.

    În anul 1925 a început construirea actualei clădiri a spitalului de boli infecţioase(pavilionul vechi), cât şi a clădirii anexe (actuala farmacie a spitalului). La 21.09.1932, pavilionul nou construit a avut ca destinaţie internarea bolnavilor cu boli transmisibile, inclusiv TBC. Pâna în anul 1942, anul dării în folosinţă a pavilionului nou construit pentru bolnavii cu TBC, spitalul epidemic a funcţionat cu 50 de paturi pentru boli infecţioase şi 20 de paturi pentru bolnavii cu tuberculoză. Cele 70 de paturi au fost deservite de 4 surori, un oficiant sanitar, un agent dezinfector şi 2 femei de serviciu.

    Medicii care au deservit unitatea nou înfiinţată au fost: dr. Preda Dimitrie (1932-1959), dr. Metz Alfred (1932-1936 şi 1947-1949), dr. Micle Tiberiu (1939-1942), dr. Hortopan Dumitru (1940-1947), dr. Pop Oliver (1946-1962), dr. Cucuruz Laurenţiu (1946-1989). Dr Metz Alfred, în calitate de medic secundar, apus bazele laboratorului clinic al spitalului nou construit.

    Confruntaţi cu o cazuistică variată, deseori de gravitate maximă, s-au creat treptat premizele unei asistenţe medicale mai de substanţă. O îmbinare fericită între experienţa profesională a dr. Preda Dimitrie şi dorinţa de afirmare a tinerilor medici stagiari, dr. Pop Oliver şi dr. Cucuruz Laurenţiu, a condus la o mai bună organizare a activităţii de zi cu zi, la crearea serviciului de gardă, a unei echipe de lucru în măsură să asigure efectuarea traheostomiilor şi a suprevegherii aferente acestor intervenţii.

    PERIOADA CLINICA A SPITALULUI DE BOLI INFECŢIOASE
    (1948-1973; 1973-2001)
    Din anul 1948 a început predarea disciplinei de boli infecţioase. Facultatea de Medicină a luat fiinţă in 1945, cu 2 ani de studiu (412 studenţi în anul I şi 76 studenţi în anul II). Cursurile au fost ţinute de dr. Metz Alfred, şef de lucrări la Clinica Medicală condusă de prof. Dr. Ana Aslan; lucrările practice şi demonstraţiile au fost conduse de medicul secundar dr. Pop Oliver (viitor profesor de epidemiologie).

    Din anul 1949, ca bază clinică, spitalul devine marcat semnificativ de personalitatea profesorului dr. Vladimir Buşilă (02.08.1906-29.08.1978). Timp de aproape 24 de ani (05.02.1949-15.09.1973), cât a condus acest aşezământ de sănătate şi de învăţământ medical, prod. Dr. Vladimir Buşilă s-a dovedit un talentat dacscăl, neegalat interlocutor, un echilibrat şi generos povăţuitor, un eminent cilnician, un spirit cercetător.

    În dorinţa eficientizării actului terapeutic şi ca răspuns la problematica ridicată de cele 2 valuri epidermice de poliomelită (1952 şi 1956), respectiv la frecvenţa formelor clinice cu evoluţie severă (cu insuficienţă respiratorie uscată şi umedă), s-a ajuns la o dotare minimă cu aparatura necesară (respirator tip Engstorm, aparat chiurastă de tip Kifa, un respirator „tanc” – plamâm de oţel), s-a ajuns la alcătuirea unei echipe de lucru în măsură să acopere cerinţele legate de instituirea unei proteze respiratorii (dr. Pop Oliver, dr. Cucuruz Laurenţiu, dr. Stambuliu Walter).

    Pentru recuperarea scheletelor de poliomelită, a funcţionat un centru de recuperare, cu număr de 50 de paturi, condus de dr. Pop Oliver, unde au fost asistaţi peste 800 de copii (ăntre anii 1957-1962).

    În timp, explorarea paraclinică şi biologică a câştigat un minim spor de eficienţă, prin noi dotări: aparat Rontgen(1952), electrocardiograf cu 2 canale(1952), oximetru(1956), retroscop(1963), flamfotometru(1968), aparat de metabolism bazal(1970), electrocardiograf tip „Cardiar”(1970).

    În pregătirea celor 24 de generaţii de studenţi, prof. Dr. Vladimir Buşilă şi-a onorat pe deplin calitatea de profesor; pâna la sfârşitul carierei s-a prezentat în faţa studenţilor cu aceeaşi plăcere şi prospeţime de idei bine filtrate. Împreună cu colaboratorii, a pus la îndemâna studenţilor un curs de boli infecţioase în 2 volume (1954), iar în manualul unic de boli infecţioase in 3 volume, apărut sub redacţia prof. Dr. Marin Voiculescu(1960), a redactat următoarele 7 boli: trichineloza, loptospiroza, tusea convulsivă, ornitoza, febra Q, febra papataci, denga. Împreună cu prof. Dr. Pop Oliver a elaborat un manual de boli infecţioase şi epidemiologie destinat studenţilor Facultăţii de Stomatologie (1965). Activitatea sa ştiinţifică a fost anexată pe valorificarea cazuisticii clinice, pe cercetarea tulburarilor funcţional-metabolice în bolile infecţioase severe. Cu convingere şi argumentare a proiectat o poziţie centrală, în patogenia bolilor infecţioase, efectul citotoxic al ednotoxinelor şi al produselor endogene secundare.

    Pentru a crea suportul obiectiv, necesar acestor convingeri, a iniţiat şi încurajat formarea unor colective de lucru pe diverse teme: şoc endotoxinic experimental, tetanos experimental, hepatite virale, trichineloză. Tematica de cercetare în domeniile citate a fost elaborată în strănsă colaborare cu dr. Mihai Dragomirescu, iar echipa de lucru a fost alcătuită din dr. M. Dragomirescu, dr. Letiţia Dragomirescu, dr. Doina Stănescu, dr. E. Novac, dr. V Marţincu, dr. R. Alecanadrescu, asistentele Mangu Paraschiva şi Bauer Helga.
    Rezultatele obţinute au fost folosite la redactarea minografiei „Tulburări metabolice în patologia infecţioasă”, apărută la Editura Facla în 1973. O bună parte a acestor observaţii a făcut obiectul unor comunicări sau referate, prezentate la diverse manifestări ştinţifice, cu tematică de boli infecţioase sau imunilogie.

    Nevoia extinderii spaţiului de spitalizare a condus la construirea unui nou pavilion. Construcţia a început în anul 1971 şi a fost dată în folosinţă la 01.07.1973. De la această dată, clinica dispune de 235 de paturi, dintre care 10 paturi au fost rezervate serviciului antirabic.

    Prin pensionarea prof. Dr. Vladimir Buşilă la 01.09.1973, clinica se împarte în 2 secţii: secţia I, condusă de conf. Dr. M. Dragomirescu şi secţia a II-a, condusă de conf. Dr. Iulian Vasilescu.

    Între anii 1973-1975 s-au adus imbunătăţiri pavilionului vechi, s-a introdus încălzirea centrală şi instalaţia de apă caldă şi rece în fiecare salon, s-a făcut trecerea încălzirii pe gaz metan. Prin separarea unui slaon cu 28 de paturi s-a creat spaţiul de funcţionare al unităţii de terapie intensivă, începând cu data de 09.04.1975, la secţia I-a , şi 01.02.1978, la secţia a II-a.
    În intervalul decembrie 1974- iunie 1976, s-a constituit pavilionul cu destinaţie de labortator clinic, dat în folosinţă la 01.03.1977, condus de dr. Jema Lacint.

    Mărirea spaţiului de spitalizare, crearea unor condiţii mai bune de explorare biologică şi paraclinică, alături de o mai bună organizare interioară în tratarea bolnavilor gravi precum şi crearea unităţii de terapie intensivă, au condus la optimizarea actului diagnostic şi terapeutic, fapt ce a permis o mai bună valorificare a observaţiilor acumulate.

    Din octombrie 1977, cele 2 secţii au primit statut de clinici; Clinica I a fost condusă de prof. Dr. M Dragomirescu până în anul 1994 (anul pensionării), în continuare clinica fiind condusă de prof. Dr. Lucian negruţiu. Clinica a II-a a fost condusă, succesiv de prof. Dr. Iulian Vasilescu(1973-1979), conf. Dr. Rudolf Popian (1979-1984), conf. Dr. Ioana Crişan (1984-1986), conf. Dr. Emil Novac (1986-1992) şi de prof. Dr. Doina Stănescu (din 1992).

    Meritul prof. Dr. Vladimir Buşilă în crearea Şcolii de boli infecţioase de la Timişoara este cu atât mai mare cu cât, după retragerea sa din activitate, prin grija lui de selectare şi promovara a valorilor, a asigurat o deplină continuitate, atât în plan clinic şi de învăţământ, cât şi în plan de cercetare ştiinţifică.

    Prof. Dr. I. Vasilescu a întrunit cu prisosinţă calitatea de clinician, de cadru didactic şi de cercetare. S-a impus prin corectitudinea profesională, prin conduita deontologică, prin intransigenţa faţă de colaboratori.. A contribuit substanţial la optimizarea procesului didactic, atât prin calitatea cursului predat, cât şi prin calitatea lucrărilor scrise. A avut contribuţii ştiinţifice în numeroase domenii: salmoneloze, infecţii respiratorii, neuroinfecţii, septicemii, boli eruptive, valorificate atât în ţară cât şi la manifestări ştiinţifice de peste hotare.

    Prof. Dr. M Dragomirescu, beneficiind de o consistentă pregătire preclinică (în fiziopatologie şi biochimie, ca fost elev şi colaborator al profesorilor Ion Cotăescu şi Mihai Vanghelovici) a introdus în clinica de boli infecţioase numeroase tehnici de investigaţie imunologică, fiziopatologică şi biochimică. A iniţiat înfiinţarea unităţii de terapie intensivă, ajutat de dr. V Marţincu, dr. E. Novac şi dr. Doina Stănescu. A iniţiat cercetările experimentale în şocul ednotoxinic şi în tetanos. A sprijinit crearea cabinetului de dispensarizare a hepatitelor. Observaţiile desprinse din experienţa sa clinică şi din cercetările experimentale au făcut obiectul a peste 400 de lucrări ştiinţifice, cominicate sau publicate în ţară şi peste hotare (Italia, Franţa, Anglia, Polonia, Suedia, Israel, Iugoslavia). Firul conducător al lucrărilor publicate este sprijinul ideii că agentul patogen poate interfera procesele metaboliceesenţiale ale gazdei, respectiv procesul de glicoză, de energogeneză, biosintezele organice, procesele de transfer activ membranar. Este semnatarul următoarelor monografii: Şocul infecţios, Ed. Academiei, 1979; Patogenia infecţiilor, Ed. Facla, 1980; Terenul şi infecţia, Ed. Academiei, 1988; Procesul infecţios, Ed. Helicon, 1997. În 1989 a organizat cel de-al VI-lea Congres Naţional de Boli Infecţioase (în numerotarea congreselor de boli infecţioase a fost omis Congersul al II-lea de la Chişinău 29-31.10.1937, primul fiind cel de la Craiova din 26-28.10.1934, iar cel din Bucureşti din 8-11.10.1962 ar fi în realitate al III-lea). În paralel, prof. Dr. M Dragomirescu s-a afirmat în calitate de critic de artă, prin conferinţe, vernisaje şi publicaţii: Medicina şi arta plastică, Ed. Facla, 1986; Ritm şi culoare, Ed. Facla 1990. În calitate de profesor consultant, a condus şi conduce în continuare numeroşi doctoranzi în specialităţile de boli infecţioase şi imunopatologice.

    Actualele cadre din fruntea disciplinei, prof. Doina Stănescu, prof. Dr. L. Negruţiu, conf. Dr. Emilia Nicoară, conf. Dr. Manuela Curescu, şef. Lucrări dr. A. Crişan precum şi asistenţii dr. Lavinia Alexanderscu, Dr. Maria Cerbu, Dr. Narcisa Nicolescu, Dr. Iosif Marincu, Dr. V. Musta, Dr. L. Sălăgean, dovedesc valenţele deosebite pe traiectoria ascendentă trasată de premergători.

    Dacă în zilele noastre dezvoltarea ştiinţei a devenit o activitate organizată în laboratoare şî centre de cercetare ultraspecializate, de mare autoritate, îmbunătăţirea activităţii de îngrijire la patul bolnavului rămâne în continuare dictată de puterea de angajare, de promovare a noului din partea colectivelor de lucru sau/şi numai a unor spirite mai creatoare, mai pregătite de a întâmpina noul, în ciuda greutăţilor de tot felul, care nicicând nu au lipsit din istoria mai apropiată sau mai îndepărtată a societăţii omeneşti.